Waiting for the Barbarians (Aşteptându-i pe barbari) de J. M. Coetzee – Rezumat

 

K1024_IMG_0808
Uluru si desertul la rasaritul soarelui, Northern Territory, Australia

Într-un orãşel situat la graniţa unui imperiu fictiv, îşi fac apariţia oficialii Direcţiei a Treia conduşi de colonelul Joll. Magistratul care administreazã de mult timp oraşul situat înăuntrul unui fort îşi dã tot interesul pentru ca aceştia sã fie primiţi cât mai bine. Îi aratã şi doi prizonieri (un bãtrân şi un copil) pe care îi capturaserã întâmplãtor şi – din lipsa unei închisori propriu-zise – îi ţineau în hambar. Deşi se spune cã barbarii au devenit tâlhari în bande organizate, în realitate infracţiunile lor sunt sporadice şi se limiteazã la furtul câtorva oi sau animale de povarã din vreun convoi, iar de multe ori şi coloniştii îi prãdeazã ca rãzbunare. În marea lor majoritate, barbarii sunt aborigeni extrem de sãraci care trãiesc în triburi de-a lungul râului pãstrorindu-şi turmele minuscule. Colonelul Joll îi interogheazã şi îi tortureazã pe prizonieri pentru a afla mai multe despre rãzboiul pe care e convins cã barbarii îl pregãtesc împotriva Imperiului, iar magistratul începe sã se distanţeze de comportamentul acesta şi mai cã e surprins cã începe sã pledeze pentru prizonierii care nu pãreau deloc periculoşi şi nici capabili sã ia parte la vreun atac (bãtrânul spune cã nu aveau nicio legãturã cu cel mai recent raid, el doar voia sã îl ducã la doctor pe bãiatul care avea o ranã ce nu se mai închidea).  Dupã ce îl omoarã pe bãtrân, Colonelul Joll porneşte o expediţie împotriva barbarilor din deşert şi trimite înapoi în oraş un contingent de prizonieri din rândul pescarilor paşnici de pe malul râului şi apoi revine el însuşi în oraş cu un alt grup de prizonieri barbari înşiruiţi legaţi de gât. Urmeazã investigaţii brutale pe care magistratul îşi dã toatã silinţa sã le ignore. De altfel, acest magistrat bãtrân şi burlac nu-şi doreşte altceva decât o viaţã liniştitã în acel târgşor uitat de lume şi o moarte linã în patul lui.

Colonelul Joll se întoarce în capitalã, prizonierii barbari care au supravieţuit torturilor sunt eliberaţi şi pãrãsesc şi ei oraşul. În urmã rãmâne o fatã din grupul barbarilor care cerşeşte în oraş, dupã ce investigatorii au schilodit-o (e în cârje pentru cã i-au rupt picioarele) şi au orbit-o aproape complet (iar pe tatãl ei l-au ucis). Magistratul nu îşi doreşte cerşetori în oraş, aşa cã o angajeazã la bucãtãrie şi începe şi o relaţie intimã îndoielnicã cu ea. La sfârşitul iernii, ştiind cã barbarii ierneazã la poalele munţilor şi odată cu venirea primăverii ei se vor împrãştia prin vãile impenetrabile din munţi, magistratul decide sã o ducã pe fatã înapoi la ai sãi. Angajeazã trei oameni şi porneşte o expediţie motivând cã ar vrea sã repare relaţiile cu barbarii stricate de oamenii Direcţiei a Treia. Cum nimeni nu cunoştea zona neospitalierã în care se aventureazã, mai cã plãtesc cu viaţã nesãbuinţa lor, dar condiţiile grele de cãlãtorie îi apropie mai mult pe magistrat şi pe fatã şi pentru prima datã au şi relaţii intime. Reuşesc sã intre în contact cu barbarii cãrora le explicã cã au venit doar pentru a o aduce înapoi pe fatã. În prezenţa barbarilor, magistratul îi cere fetei sã se întoarcã înapoi în oraş alãturi de el, dar sã o facã din proprie iniţiativã şi ea refuzã.

Întorşi în oraş, cei patru îi gãsesc pe soldaţii colonelului Joll la putere care îl aresteazã imediat pe magistrat, acuzându-l de uneltire cu vrãjmaşul. Urmeazã o perioadã plinã de umilinţe şi de lipsuri în arest, condimentatã şi cu torturi. Magistratul aşteaptã sã îşi poatã apãra nevinovãţia în faţa unui tribunal, dar nu i se acordã aceastã şansã. Cât timp el este arestat,  Colonelul Joll porneşte o ofensivã în deşert împotriva barbarilor şi tot oraşul aşteaptã cu sufletul la gurã întoarcerea trupelor victorioase. În acest timp, motivând ca barbarii au prea multe posibile ascunzãtori, se dã foc întregii vegetaţii de pe malul râului, ceea ce duce la deşertificarea zonei. Într-o zi  magistratul reuşeşte sã subtilizeze o cheie care descuie şi uşa celulei lui, fuge, dar nu are unde sã se ascundã în climatul inospitalier şi dupã o zi se întoarce singur în arest. Incidentul e muşamalizat pentru a nu îi face greutãţi gardianului neatent, dar generalul mai face o ieşire în ziua în care colonelul Joll mãrşãluieşte cu un grup de prizonieri barbari literalmente înşiraţi pe sârmã (pentru a preîntâmpina orice împotrivire, sârma le strãpungea mâinile şi obrajii). Colonelul îi scrie fiecãruia pe spinare cuvântul „inamic” şi dã startul la o bãtãie sãlbaticã mai întâi din partea soldaţior care atunci când obosesc îi invitã pe gură-cască sã le ia locul la ciomege. Când colonelul Joll ridicã însã un ciocan, magistratul se împotriveşte strigãnd din mulţime şi îl acuzã cã îi depraveazã pe oameni şi cã nici împotriva unei fiare n-ar folosi un ciocan. „Noi suntem marile minuni ale creaţiei! Dar acest corp minunat nu se mai poate repara dupã unele lovituri” şi în sinea lui magistratul se întreabã în ce crede cu adevãrat dincolo de un cod arhaic al unui comportament civilizat faţã de prizonieri. Imediat, magistratul este bãtut cu brutalitate de soldaţi şi dus din nou în arest şi anchetat. Este torturat şi umilit public într-un joc macabru de-a spânzurãtoarea.

Dupã un timp, magistratul este eliberat din arest ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat pe motiv cã oraşul nu are cum sã îl hrãneascã la infinit şi cum nu are unde sã se ducã în oraşul din care tot mai mulţi oameni pleacã de frica barbarilor, trãieşte din mila oamenilor. Învaţã câteva cuvinte din limba pescarilor aborigeni de pe malul râului şi se aciueazã pe lângã ei. Într-o zi se iveşte din deşert unul dintre soldaţii plecaţi în expediţia punitivã a colonelului Joll şi când se apropie îşi dau seama cã e mort şi ţinut ţeapãn în şa de un bãţ. Soldaţii care controlau oraşul iau aceastã întâmplare ca pe un mesaj de la barbari cã i-au exterminat pe toţi camarazii lor şi într-o orã pun în acţiune planul de retragere pregãtit cu mult timp înainte. Garnizoana pãrãseşte îngrozitã oraşul cu promisiuni „ferme” de a reveni în primãvarã, nu înainte însã de a lua cu ei şi ultimele provizii ale urbei.  Magistratul pânã mai ieri cãzut în abisul mizeriei preia într-un mod firesc şi fãrã nicio împotrivire comanda acţiunilor de pregãtire pentru o iarnã durã în care cele câteva suflete rãmase în oraş vor fi nevoite sã lupte pentru supravieţuire, chiar şi în lipsa marelui atac al barbarilor ce pare iminent. Într-o noapte îşi fac apariţia total surprinzãtor colonelul Joll şi câţiva soldaţi, în cãutare de provizii şi de întãriri. Sunt surprinşi de dezertarea camarazilor şi decid sã plece şi ei mai departe înspre capitalã, sub ploaia de pietre venitã de pe zidurile fortãreţei. Oraşul rãmâne în aşteptarea înfricoşatã a barbarilor, cu magistratul din nou la cârma sa. În ultimele pagini,  magistratul se uitã la copiii care construiesc un om de zãpadã şi îşi aduce aminte de o scenã asemãnãtoare ce îi revenea obsesiv în vis. Paragraful care încheie romanul: „Aceasta nu este scena la care am visat eu. Ca de multe alte ori în ultima vreme, plec simţându-mã un prost, ca un om care şi-a pierdut calea acum mult timp, dar care continuã pe un drum care s-ar putea sã nu ducã nicãieri” (traducerea mea din englezã, s.n.).

Comentariile la Waiting for the Barbarians (Aşteptându-i pe barbari) de J. M. Coetzee sunt disponibile aici.

Anunțuri

2 păreri la “Waiting for the Barbarians (Aşteptându-i pe barbari) de J. M. Coetzee – Rezumat”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s